Categorie:
Review:
Curs de Îngrijitor Bătrâni la Domiciliu
„Bătrânețea mă face să mă simt de parcă am aripile rupte.Este o durere, nu fizică, ci psihică.”- sunt vorbele unei bunicuțe care își servea ceaiul de mușețel așezată pe prispa unei case mici, într-un scaun decolorat de soare, printre cîrjele bătrâneții și neputința ei de a mai zâmbi.
Și bătrânii sunt ai noștri! Iar ei au nevoie să le fim aproape, nu doar ca prezență fizică ci și morală, emoțională, altruistă, atâta timp cât ne mai sunt. Ce poate fi mai nobil decât să oferi suport și sprijin unui alt suflet în nevoie?
La ȘcoalaEvelyn, facem rai din ceea ce conținem. Te așteptăm să te înscrii la cursurile noastre de formare !
La Școala Evelyn te așteaptă un ambient în care performanța înseamnă talent și antrenament, pentru a îmbrățișa o meserie care de la vocație devine prestație.
Toate cursurile școlii sunt predate în sistem hibrid, focusate în procent mai mare pe partea practică oferind cursanților instrumente de lucru individuale pe parcursul perioadei de învățare, în cadrul unui program flexibil, personalizat în funcție de alegerea solicitanților. Plata cursurilor cu posibilitatea achitării în două rate, se stabilește în funcție de durata școlarizării și a prețului integral.
După susținerea examenului de absolvire vă așteaptă Certificate europene acreditate de Ministerul Educației Naționale, emise deMinisterul Educației, Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică. Atât certificatele de calificare, cât şi certificatele de absolvire sunt însoţite de o anexă denumită „Supliment descriptiv al certificatului” în care sunt precizate toate competenţele profesionale dobândite de cursant.
Frumusețea, inspirația și un viitor de succes, se creionează prin accesarea cursurilor Școlii Evelyn!
- Comunicarea la locul de muncă
- Aplicarea NPM şi PCI
- Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare
- Asigurarea perfecţionării profesionale
- Completarea fișei de îngrijiri a persoanei asistate
- Gestionarea resurselor alocate
- Planificarea activităţii zilnice
- Acordarea îngrijirilor igienice pentru persoana asistată
- Acordarea primului ajutor persoanei asistate
- Asigurarea confortului bătrânului asistat
- Asistarea alimentaţiei şi administrarea alimentelor
- Mobilizarea şi transportul bătrânului asistat
- Mobilizarea şi transportul persoanelor asistate imobilizate
- Respectarea şi aplicarea prescripţiilor medicale
- Supravegherea stării de sănătate a persoanei asistate
Trainerii școlii Evelyn sunt formatori acreditați, cu o vastă experiență profesională. În fiecare oraș avem specialiști în meserie care se ocupă de tine!
Unde se desfășoară cursurile?
Arad, Lugoj, Sânnicolau Mare, Târgoviște, Timișoara.
Primesc certificat acreditat după terminarea cursului?
După finalizarea cursului, vei participa la un examen acreditat de Ministerul Muncii și Educației și vei obține o diplomă recunoscută național și pe teritoriul Uniunii Europene.
Trainerii școlii Evelyn sunt formatori acreditați, cu o vastă experiență profesională. În fiecare oraș avem specialiști în meserie care se ocupă de tine!
Spune-ți părerea acordând o notă cursului
There are no reviews yet. Be the first one to write one.
You must be logged in to submit a review.
Detalii curs
Taxă examinare: 152 euro, se achită în ziua examenului.
Durata de desfășurare: Conform programei școlare de la Ministerul Muncii și Ministerul Educației Naționale.
Școala Evelyn îți propune varianta premium a cursului, în care beneficiezi de sesiuni unul la unul cu trainerul.